Tendinte HR in 2022
Articol realizat de Diana BabaRedactor
20 Ian 2022
Pandemia a accelerat piata muncii, in sensul ca a activat anumite trenduri – comert online, livrarea mancarii acasa, muzica si filme online, insa cea mai de impact transformare este cea legata de felul in care lucram. Modelul traditional de munca are cu totul alt aspect.
Avem acum in vocabularul profesional, noi termeni: model hibrid de munca, nomazi digitali, asincronicitate. Evident, aceste modele nu au fost inventate in pandemie, insa erau prezente intr-un numar foarte mic si, de obicei in multinationale.
In incercarea de a face o analiza in ceea ce priveste tendintele HR in anul 2022, trebuie mentionat ca aceste tendinte reprezinta, de fapt, un tablou posibil si pentru urmatorii ani. Pe de o parte, avem tendintele in ceea ce priveste joburile cele mai cautate in anul 2022 si, pe de alta parte, avem directiile pe care piata muncii le va urma in contextul pandemic si post-pandemic.
In primul rand, daca ne referim la joburile anului 2022, asa cum este de asteptat, domeniile fruntase sunt Vanzari, Marketing si Continut, Date si Inteligenta artificiala, Inginerie Cibernetica si Programare, dar si Dezvoltare de Produs.
Din domeniul Vanzari, Marketing si Continut, anul acesta, cuvantul-cheie este Social Media. Cea mai mare cerere este pe joburile: Social Media Coordinator, Social Media assistant, Content Specialist, Content Producer, Creative Copywritter, E-commerce Specialist etc. Asadar, canadidatii de anul acesta chiar ar trebui sa aiba trecuta in CV experienta in domeniu si cat mai multa creativitate si curaj.
Pe pozitia a doua, vedem ca isi face tot mai mult loc pe piata muncii domeniul Date si Inteligenta artificiala si cele mai multe cereri sunt pentru: Analytics Specialist, Data Analyst, Data Engineer, Data Scientist, Business Inteligence Developer s.a.m.d.
Pe locul trei, avem o usoara crestere fata de anul 2020 in domeniul Inginerie si Cloud Computing, unde cele mai ofertante joburi sunt: Cloud Consultant, Platform Engineer, Development Specialist, Technology Analyst. De mentionat este ca, acest domeniu era si inainte de pandemie in crestere si avem si aici schimbari importante, in sensul ca multi specialisti au ales sa lucreze pe cont propriu si sa paraseasca munca in multinationale sau ca angajati la o singura firma. In calitate de freelanceri, acesti specialisti lucreaza cu mai mult pe proiecte acum si au ajuns sa isi mareasca veniturile chiar si de 4-5 ori.
Asa cum putem observa, domeniile de mai sus sunt aliniate perioadei pe care o traversam: toti cei care aleg joburile de mai sus isi pot desfasura activitatea de la distanta.
Daca analizam directiile sau tendintele angajatilor din punct de vedere psihologic, vedem urmatoarea situatie: dupa 2 ani de lucrat la distanta, timp in care am tinut legatura cu echipele mai degraba la telefon sau pe platforme online, multe companii au constatat ca loialitatea fata de organizatie a scazut ingrijorator.
Multi angajati sunt instrainati, nu mai simt afiliere fata de echipa si astfel, pleaca mult mai usor la alte companii din piata. Specialistii avertizeaza ca anul acesta este posibil sa ne confruntam cu un val de demisii, asta si in contextul in care acest val este in plina desfasurare in Statele Unite si nu este exclus sa ajunga, cat de curand, si la noi.
E de asteptat, in acest context, ca anul 2022 sa aduca cresteri salariale, flexibilizarea programului de lucru, dar si investitii in pastrarea/ imbunatatirea culturii organizationale. Ar putea fi conditiile pe care firmele vor trebui sa le ia in calcul pentru retentia personalului. Angajatul, in acest context pandemic, si-a redefinit valorile si pentru el va fi necesar sa se regaseasca in valorile companiei, sa se simta confortabil in echipa in care lucreaza, sa aiba perspective de crestere.
In acelasi timp, este clar ca asistam la un transfer de putere in relatia angajator-angajat, in favoarea angajatului. Este motivul pentru care companiile vor trebui sa concureze mai mult ca pana acum. Companiile care sunt preocupate de cum va arata modelul lor de business peste 10 ani, incep de pe acum sa se alinieze transformarilor si noului mediu de afaceri.
Newsletter PortalResurseUmane.ro
Ramaneti la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Abonati-va ACUM la Newsletterul PortalResurseUmane.ro si primiti cadou Raportul special "Revista Romana de Legislatia Muncii, Salarizare si ReviSal"!